Scurtă introducere în desfăşurarea activităţii unui specialist în relaţii publice

25 Feb

Astăzi, se vorbeşte tot mai mult despre posibilităţile unei persoane de a întreţine sau nu relaţii de simpatie, de prietenie, cu lumea din jurul său, cu oamenii care interacţioneză cel mai des, cu cei care fac parte dintr-un tipar anume de comportamente.  Să ştim să ne facem plăcuţi, admiraţi şi acceptaţi de către ceilalţi este din ce în ce mai mult o artă,  o “meserie” care se învaţă,  dar care,  în fond,  se clădeşte pe un talent înnăscut:  acela de a relaţiona.

Am ales să vorbesc despre meseria de relaţionist dintr-un motiv anume. Acela că astăzi, dacă organizaţiile de pretutindeni nu ar fi simţit lipsa de comunicare dintre ei si publicurile lor, nu ar fi fost posibilă naşterea acestui tip de activitate de relaţii publice, care a generat, implicit, crearea meseriei de relaţionist, sau cum mai este denumită şi astăzi meseria de consilier în relaţii publice sau specialist de relaţii publice. Prin urmare, mai întâi a fost nevoie de relaţii publice, apoi s-au materializat si meseriile în acest domeniu.

De când a fost folosită pentru prima dată (anul 1923 – Edward Barneys, acesta fiind considerat părintele relaţiilor publice) şi până în zilele noastre, această sintagmă a evoluat într-atât încât azi este determinantul unor activităţi de o perfectă complexitate, o înşiruire de stări, de acţiuni, chiar de sentimente, care, puse cap la cap, reuşesc să confere lumii (împărţită contextual în organizaţii şi publicuri) un aspect armonios, sculptat cu grijă.

În alcătuirea acestui eseu m-am documentat din următoarele cinci cărţi de specialitate: cursul de relaţii publice, Evoluţie şi perspective, autor conf. Univ. Dr. Remus Pricopie; Relaţiile publice. Principii şi strategii, autor Cristina Coman; Relaţiile publice şi mass-media, autor Cristina Coman; Cristalizarea opiniei publice, autor Edward L. Bernays; Profesia de relaţionist, autor Bernard Dagenais.

Pentru a face o scurtă prezentare a câtorva cărţi dintre acestea pe care m-am axat în principal, am să încep cu Cristalizarea opiniei publice care a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în 1923. În limba română a fost tradusă şi publicată în anul 2003. Autorul a trasat în această lucrare principiile fundamentale ale activităţii de relaţii publice precum şi ale profesiei de consilier în relaţii publice. Cartea Relaţiile publice şi mass-media prezintă un segment important al relaţiilor publice şi anume acela al comunicării cu presa. Sunt prezentate tehnicile de lucru specifice comunicării cu presa. În cea de-a doua carte a Cristinei Coman, Relaţiile publice. Principii şi strategii, sunt tratate procesele specifice relaţiilor publice cum ar fi construirea campaniilor de relaţii publice, gestionarea situaţiilor de criză, comunicarea cu presa.

În continuare voi prezenta una din cele aproape 500 de definiţii ale relaţiilor publice pentru a face mai clară  această meserie de relaţionist.

Prima definiţie a relaţiilor publice a fost dată de Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice  (IPRA), care ulterior a dezbătut această primă definiţie şi a hotărât să o înlocuiască cu o a doua variantă, care a fost şi cea finală: “Relaţiile Publice sunt funcţia managerială care evaluează atitudinea publicurilor, identifică politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii faţă de interesul public, elaborează şi execută un program pentru a dobândi înţelegerea şi acceptarea publicului.”

Încă de aici iese în evidenţă capacitatea activităţii de Relaţii Publice de a întreţine o legătură de simpatie şi cunoaştere reciprocă între cele două părţi: organizaţia şi publicurile sale. Vom vedea puţin mai târziu ce caracteristici sunt necesare unui relaţionist, în opinia lui Bernard Dagenais, pentru a putea fi liantul dintre organizaţie şi public.

Edward L. Bernays, autorul lucrării Cristalizarea opiniei publice prezintă o nouă profesie aceea de consilier în relaţii publice. Autorul consideră că această meserie este încă nelămurită, oamenii nu cunosc adevăratul sens al acestei profesii. Este ceva necunoscut atât din punct de vedere al desfăşurării ei cât şi al realizărilor. După cum susţine Bernays consilierul în relaţii publice mai este denumit şi “propagandist”, “agent de presă”, “om de publicitate”.

Pentru Bernays această meserie este foarte importantă datorită opiniei publice. „Mai devreme, sau mai târziu organizaţiile trebuie să ajungă la acel stadiu de maturitate în care să introducă publicurile în lista de priorităţi”. Fiecare organizaţie acordă o atenţie importantă opiniei publice, de aceea este nevoie de un consilier în relaţii publice. Fără susţinerea publicului, spunea Bernays, este extrem de greu ca o organizaţie să aibă succes: „ Opinia publică a devenit un factor decisiv în viaţa noastră din multe puncte de vedere. Oamenii şi mişcările ale căror interese vor fi afectate de atitudinea publicului depun eforturi pentru a fi reprezentaţi în sala de judecată a opiniei publice de către cei mai competenţi avocaţi pe care ii pot obţine.”

Bernays găseşte o asemănare perfectă a consilierului în relaţii publice cu un avocat: “Meseria de consilier în relaţii publice se aseamănă cu cea de avocat- ea presupune sfătuirea clientului şi reprezentarea lui în litigii.”

Autorul mai este de părere că adesea specialistul în relaţii publice este confundat cu omul de publicitate. Trebuie să se facă diferenţa între cele doua meserii şi cu timpul să dispară din mentalitatea oamenilor imaginea „individului linguşitor şi insistent care era omul de publicitate.”  Pentru a susţine această diferenţă dintre cele două meserii autorul subliniază faptul că specialistul în relaţii publice: „În primul rând, ajută la crearea circumstanţelor şi evenimentelor. Apoi foloseşte diferite instrumente pentru a transmite fapte şi idei publicului: reclame, filme, broşuri, fluturaşi, articole de ziar şi orice alt mediu prin care atenţia publică poate fi atinsă şi influenţată.”

Bernays este de părere că acest consilier în relaţii publice foloseşte toate mijloacele practice de măsurare a gândirii publice care implică „campania de cercetare, conferinţa, studierea unui anumit grup  sau unei anumite stări de spirit ca un ajutor suplimentar”. De asemenea pentru a fi capabil să-şi sfătuiască clientul în privinţa modificării permanente a politicii sale, consilierul trebuie să cunoască evenimentele de ultimă oră, nu doar cele tipărite în ziare, trebuie să se afle într-un continuu proces de investigare pentru a fi la curent cu orice amănunt care priveşte starea organizaţiei pe care o reprezintă. Astfel, „consilierul în relaţii publice este în mod ideal o forţă constructivă în comunitate.”

Cum abordează consilierul în relaţii publice o problemă? Bernays spune că el trebuie în primul rând să analizeze problema clientului său şi obiectivele acestuia. Apoi trebuie să analizeze publicul la care încearcă să ajungă.

În urma celor spuse până acum înţelegem cu toţii faptul că fără acţiunea de a relaţiona cu publicurile sale, o organizaţie nu va fi capabilă să îndeplinească cerinţele acestora şi deci, să supravieţuiască. Iată ce spune Bernard Dagenais despre profesia de relaţionist: “Este o profesie exigentă. Pe de o parte, necesită stăpânirea unor elemente diverse: cunoaşterea tehnicilor de comunicare; alegerea celor care permit atingerea obiectivelor; posibilitatea de a schiţa strategiile cele mai eficiente; recurgerea la instrumente de evaluare.”

Toate aceste cerinţe fac din omul relaţionist veriga care leagă organizaţia de publicul său, care întreţine strânsa legătură conform căreia se stabilesc relaţii complexe şi necesare între cele două părţi.

După părerea mea, specialistul în relaţii publice pentru unii este acel individ viclean, bun mânuitor al cuvântului, care are întotdeauna la dispoziţie minciuna potrivită, capabilă să pună într-o lumină bună în ochii opiniei publice, instituţia pe care o reprezintă. De aceea în lucrarea de faţă am încercat să contrazic aceste păreri neadevărate în legătură cu rolul specialistului în relaţii publice, şi să scot în evidenţă faptul că după cum susţin şi autorii menţionaţi mai sus relaţionistul este acea persoană care este capabilă să stabilească şi să menţină o relaţie între instituţia  (organizaţia, compania, etc.) pentru care lucrează şi publicul de care depinde succesul acesteia.

În continuare voi prezenta părerile Cristinei Coman în legătură cu rolul pe care îl ocupă specialistul în relaţii publice într-o organizaţie. Autoarea susţine, de asemenea că meseria specialiştilor în relaţii publice este confundată cu publicitatea, reclama, marketingul. Specialiştii în relaţii publice insistă să demonstreze, după cum spune autoarea, faptul că activitatea lor se bazează pe aceleaşi principii ale respectării interesului public: „Publicitatea nu este întotdeauna o sursă de ştiri favorabile instituţiei.”

Autoarea spune că cei care lucrează în sfera publicităţii sunt prezentaţi doar ca distribuitori de informaţii, dar nu au misiunea şi activităţile complexe ale specialiştilor în relaţii publice: “cercetarea publicului, consilierea conducerii, conceperea şi implementarea de programe de comunicare. Ei sunt ataşaţi de presă, purtători de cuvânt, autori de texte şi niciodată creatori de strategii capabile să genereze schimbări ale politicii instituţiei sau ale mediului în care ea se dezvoltă.”

Cristina  Coman este de părere că meseriile de relaţionist şi cele de jurnalişti nu se află în conflict, ci dimpotrivă într-o relaţie de cooperare. Specialiştii în relaţii publice au nevoie de ajutorul jurnaliştilor pentru a putea pune în circulaţie mesajele şi informaţiile pe care doresc să le transmită publicului lor. La rândul lor jurnaliştii au nevoie de aceştia pentru a putea ajunge mai repede la surse, pentru a beneficia de informaţii verificate.

Indiferent de locul în care lucrează, un specialist în relaţii publice trebuie să îndeplinească anumite activităţi specifice, care cer pe lângă cunoştinţele de bază teoretice şi anumite calităţi. Aceste calităţi sunt prezentate de Cristina Coman în următoarea listă: “ specialistul în relaţii publice trebuie să păstreze o imagine pozitivă a organizaţiei pentru care lucrează; să câştige încrederea publicului în acea organizaţie; să obţină atenţia mass-media; să influenţeze, atunci când este cazul, atitudinile publicului faţă de organizaţie; să amelioreze comunicarea în interiorul organizaţiei, ajutând diferitele departamente ale acesteia să-şi rezolve problemele de comunicare.”

Rolul specialiştilor în relaţii publice ne este prezentat de Cristina Coman în lucrarea Relaţiile publice. Principii şi strategii. Este foarte important ca relaţioniştii să fie capabili să gestioneze o organizaţie într-o situaţie de criză. În aceste momente de criză specialiştii în relaţii publice au misiunea de a menţine contactul cu jurnaliştii, pentru ca datele solicitate de aceştia să fie transmise cu maximă operativitate. Autoarea prezintă numeroase instrucţiuni referitoare la comportamentul indicat în asemena situaţii: „specialiştii în relaţii publice trebuie să se informeze în detaliu asupra evenimentelor, cauzelor acestora, consecinţelor; să cunoască toate măsurile luate de către organizaţie, să convoace presa înainte chiar ca aceasta să ceară acest lucru; să aducă la cunoştinţa jurnaliştilor faptul că ei reprezintă sursa cea mai importantă de informaţii corecte şi de actualitate,” şi multe alte instrucţiuni de care relaţioniştii trebuie să ţină cont.

Cu alte cuvinte, specialistul în relaţii publice capătă pe zi ce trece o importanţă mai mare în interiorul unei organizaţii.Concluzionând, putem spune despre activitatea de relaţii publice şi meseria de relaţionist, că ocupă din ce în ce mai mult teren în faţa multor alte activităţi sau meserii ce ţin de spaţiul public. Specialistul în relaţii publice a devenit un „bine necesar” organizaţiilor, care ştie să creeze şi să păstreze o imagine pozitivă a organizaţiei în faţa opiniei publice, este un bun comunicator, este expert în comunicate de presă, discursuri, prezentări, etc, şi ştie să păstreze relaţia cu mass-media, sau să gestioneze situaţiile de criză.

Autor: Milescu Georgiana

Advertisements

Etica mass-media, o abordare a codurilor de conduită profesională în jurnalism

26 Jan

“Nu există lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevărul şi de a înşela diavolul.”
Walter Lippmann

În ultimii ani, etica mass-media a devenit un subiect extrem de dezbătut, încercându-se o clarificare a valorilor etice şi morale pentru jurnalism. Etica nu este doar o chestiune de coduri de conduită, sau reguli care trebuie urmate, etica reprezintă o teorie a moralei şi presupune posedarea unui set de principii generale (pe baza cărora se discerne binele de rău), analizarea faptelor concrete, a acţiunilor ori caracterelor, din perspectiva acestor principii. Etica ţine de capacitatea fiecărui jurnalist în parte, de a respecta setul de valori în diferite situaţii limită şi de a reda informaţiile ţinând cont de obiectivitate, adevăr şi corectitudine. Etica se traduce şi în profesionalismul deciziilor luate de jurnalişti şi poate fi considerată ca o etică a comunicării, deoarece comunicarea este esenţa sistemului media.

Cum ar putea etica jurnalistică să nu includă obligaţia de a căuta adevărul? Adevărul în comunicare este imperativ pentru orice persoană care este responsabilă să comunice, mai ales în cazul organizaţiilor puternice care transmit un flux permanent de ştiri. Cum pot pretinde jurnaliştii că informează cetăţenii, dacă nu urmăresc în transmiterea informaţiilor, standarde obiective?

Etica este cunoscută în general ca o disciplină intelectuală, ataşată filozofiei sau disciplinelor umaniste, dar etica nu se ocupă doar cu probleme de ordin teoretic, ci, spre deosebire de alte discipline filozofice, este destinată practicii. Punctul său de plecare este de a prescrie ce este răul şi care este calea de evitare a consecinţelor sale.

În literatura de specialitate, etica mass-media este tratată după aceleaşi valori şi norme profesionale. De exemplu, în cartea“ Doing Ethics in Journalism”, autorii consideră că responsabilitatea mass-media este de a informa publicul cu privire la drepturile lor de a cunoaşte evenimentele publice. În ceea ce priveşte etica, Jay Black este de părere că jurnalistul nu trebuie să fie influenţat în munca lui de alţi factori externi cum ar fi acceptarea unor cadouri sau călătorii gratis. Deasemenea, jurnalistul trebuie să evite plagiatul şi să nu publice o ştire dacă aceasta nu a fost verificată din cel puţin trei surse. În aceeaşi lucrare este prezentat faptul că Societatea Jurnaliştilor Profesionişti din Statele Unite ale Americii acordă un interes major problemei eticii în mass-media. Codul etic pentru jurnalişti scris în 1926 a fost revizuit de foarte multe ori pe parcursul timpului, însă confuzia jurnaliştilor în ceea ce priveşte etica mass-media continuă sa persiste.

Atât cartea “ Doing Ethics in Journalism” cât şi lucrarea “ Etica mass-media” invocă necesitatea existenţei unui cod etic propriu pentru fiecare ziar sau televiziune în parte, care să conţină un set de valori, norme şi principii după care jurnaliştii să actioneze în conformitate cu consecinţele profesionale. Etica nu trebuie confundată după cum scrie şi mai sus, cu legea, etica se referă la moralitatea lucrurilor făcute din punct de vedere individual sau profesional.

Autorii cărţii “ Etica mass-media” oferă un studiu de caz care dezbate regulile de etică în ceea ce priveşte redarea completă a informaţiilor. Cazul de la Liverpool cu cei doi băieţi de 10 ani care au ucis un alt copil de 3 ani. Pe marginea acestui incident, un ziar din SUA a considerat important să nu limiteze accesul cititorilor la informaţii şi a tipărit numele inculpaţilor, în vreme ce un post de televiziune din Londra nu a dezvăluit identitatea inculpaţilor. Orice decizie implică o serie de valori (profesionale, morale, logice etc), iar ziarul din SUA a acţionat potrivit concluziei ce îşi are rădăcinile în valorile lui şi anume că cetăţenii au dreptul să fie informaţi cu privire la ştirile de interes public. Acest ziar preţuieşte norma profesională potrivit căreia             “ informaţiile importante trebuie difuzate fără ezitare, fiecare persoană având dreptul la adevăr”.Decizia pe care a luat-o acest ziar ridică o întrebare, dacă este mai important să spui adevărul sau să respecţi intimitatea unei persoane? În cazul de faţă este vorba despre intimitatea familiilor inculpaţilor.  Postul londonez nu a dezvăluit numele chiar şi cu riscul de a pierde din credibilitate, însă nu a vrut să afecteze familiile asasinilor.

Corectitudinea este o valoare importantă pentru munca realizată de jurnalişti. Aceasta se referă la urmărirea adevărului şi raportarea de informaţii fără implicaţii personale, interese etc. Însă jurnalistul nu poate spune adevărul complet în fiecare poveste, pentru că faptele concură unul împotriva celuilat şi pentru că informaţiile suplimentare trebuie să vină în timp. Autorii lucrării “ Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti” care sunt ei înşişi jurnalişti, declară: “Vom încerca cu orice preţ să fim obiectivi şi corecţi. Asta deşi obiectivitatea şi corectitudinea absolute sunt imposibile. Fiecare reporter aduce cu sine propriul bagaj de atitudini şi vederi asupra lumii şi propria personalitate. Scriind un material pe un subiect contradictoriu vom avea grijă să solicităm opinia tuturor părţilor implicate.” Argumentul adus de jurnalişti pentru aceste principii de obiectivitate şi corectitudine este credibilitatea ziarului care este de importanţă vitală.

Acest articol prezintă principalele linii directoare, etice, după care trebuie sa se ghideze jurnalistul în munca pe care o face. O etică a comunicării presupune stabilirea unor valori etice fundamentale care să caracterizeze demersul jurnalistic: respectul pentru cuvinte, sinceritatea ca normă, respectul pentru oameni, cultul adevărului, alegerea semnificativă, promovarea unui climat sănătos, acurateţea ştirilor, obiectivitatea, corectitudinea. Dacă nu sunt cunoscute şi puse în practică principiile de bază ale unei etici mass-media, consecinţele pot fi grave.

Textul este principalul element al discursului jurnalistic. Un text poate fi judecat din punct de vedere deontologic în funcţie de respectarea adevărului faptelor sau credibilitatea pe care o formează. Orice jurnalist trebuie sa cunoască faptul că are dreptul să scrie doar ce ştie că este corect. El trebuie să fie moderat în judecăţi de valoare, în exprimarea propriilor convingeri sau credinţe, obiectivitatea trebuie sa se regăsească în orice ştire.

Orice agenţie mass-media trebuie să-şi formeze un cod etic prin care să acţioneze. Aceste coduri de conduită sunt diferite de la agenţie la agenţie şi conţin valorile înrădăcinate în trecutul publicaţiei respective.  Aceste valori şi norme sunt transmise de la jurnalist la jurnalist, iar etica profesională este respectată în funcţie de capacităţile fiecărui jurnalist de a decide corect în situaţiile mai puţin obişnuite.

În concluzie, toate acestea sunt condiţiile fără de care un jurnalist nu poate să fie un adevărat profesionist. Cel care decide categoria în care se încadrează un eveniment este publicul, însă cel care formează în timp cunoştinţele şi dorinţele publicului este chiar jurnalistul. Pentru a putea fi un adevărat profesionist în acest domeniu, un jurnalist trebuie sa-şi respecte publicul, să respecte etica profesională a publicaţiei pentru care lucrează şi nu în ultimul rând, să se respecte pe sine.

Autor: Milescu Georgiana 


Batalionul I Infanterie „Pisica neagră” raportează!

13 Jan

Ştiai ca un spermatozoid este apt de fecundarea unul ovul 7 zile de la contactul sexual?

Provin dintr-un oraş mic şi nu am fost întotdeauna simbolul adolescentului cu o viaţă socială activă ci dimpotrivă în şcoala generală mai degrabă prototipul şoricelului de bibliotecă,  iar în liceu al adolescentului răzvrătit şi cu preocupări total distincte de cele ale colegilor mei. La puţin timp după ce am descoperit beneficiile implicării sociale atât asupra mea, cât bineînţeles asupra beneficiarilor campaniilor în care mă implicam, am aflat de existenţa unei filiale Tineri pentru Tineri în oraş.

Erau numeroşi cei care doreau să se numere printre voluntarii Tpt aşadar am reuşit să obţin statutul de membru voluntar dupa aproximativ 3 luni. Voluntariatul Tnt începe cu unul sau mai multe cursuri de formare, în urma cărora voluntarul devine peer educator şi poate instrui persoane din aceeaşi categorie de vârstă cu el, 18-25 ani. În perioada care urmează acestor cursuri am avut o mulţime de cursuri de formare la clasele de liceu pe teme precum sex – sexualitate, noţiuni de anatomie şi fiziologie, contracepţie, utilizarea prezervativului, infecţiile cu transmitere sexuală, prevenire HIV samd
Continue reading

Disciplina corpului înseamnă disciplina minţii

10 Jan

În vacanţa de iarnă am încercat un nou sport…fiind o persoană care nu a practicat prea multe sporturi nu mă aşteptam să mă descurc prea bine şi nici să îmi placă atât de mult. Am decis să fac o scurtă descriere a acestui sport de iarnă, schiatul sau schiul alpin,  şi să vă împărtăşesc din experienţa mea.

Schiatul presupune coborârea pe zăpadă a unor pante cu schiuri puse în picioare. Pentru a schia, tot ce trebuie să faci este să înveţi să menţii schiurile paralele, să menţii direcţia de mers şi să controlezi viteza, printr-o tehnică numită plug, prin care poţi întoarce sau opri schiurile. Puţin mai dificil de efectuat sunt virajele, dar mai ales cristianele, tehnici utilizate în special de schiorii avansaţi, cristianele fiind metode mai avansate, mai rapide şi mai elegante. Pentru a face o cristiană, schiorul trebuie să își rotească genunchii dar în același timp să își mențină corpul într-o poziție în care fața sa fie înainte către vale, astfel încât numai genunchii și picioarele să se rotească. Această metodă este mult mai rapidă și se folosește la concursurile de coborâre.
Continue reading

Braşov…sau locul unde stilul medieval se împleteşte cu cel modern

10 Jan

Dacă îţi doreşti să ieşi din rutina zilnică, şi să faci o călătorie, care să nu fie nici foarte departe şi nici foarte costisitoare eu îţi recomand cu foarte multă căldură oraşul Braşov.

Oraşul Braşov, reşedinţa judeţului Braşov, este unul dintre cele mai frumoase şi mai vizitate oraşe ale României.  Faptul că este înconjurat de munţi, Postăvaru, Bucegi, Tâmpa, a constituit cea mai importantă condiţie pentru ridicarea cetăţii medievale.

Braşovul este atestat documentar în anul 1234 cu numele de Corona, fiind un puternic centru cultural, economic, meşteşugăresc, aici existând bresle ale meşteşugarilor, ziduri de cetate, bastioane, turnuri de supraveghere, pieţe, ateliere, hanuri, biserici, toate specifice oraşelor medievale europene. Multe dintre aceste clădiri s-au păstrat în timp, monumentele istorice şi cele religioase putând fi întâlnite şi astăzi pe străzile Braşovului oferind vizitatorilor senzaţia unei călătorii în timp, într-o altă lume.

Biserica Neagră

Edificiu din secolul XVI, cunoscut iniţial sub numele de Biserica Sfânta Maria, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România. Biserica Neagră este celebră atât datorită dimensiunilor sale impresionante, 89 de metri lungime, 38 de metri lăţime şi 40 de metri înălţime în exterior, cât şi altor lucruri cum ar fi faptul că în clopotniţa sa se află cel mai mare clopot din România(clopot din bronz care cântăreşte 6 tone). Biserica Neagră este cunoscută şi pentru orga sa, care este cea mai mare din sud-estul Europei, având peste 4000 de tuburi. Colecţia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogată colecţie de acest fel din România.

Biblioteca Honterus

În anul 1547 umanistul Johannes Honterus a fondat biblioteca Liceului German în care, pe lângă cărţile bisericeşti, se aflau traduceri din scriitori antici, opere literare fiosofice şi istorice aparţinând lui Honterus şi altor scriitori umanişti din Europa Centrală. Clădirea în care a funcţionat biblioteca a fost transformată în casă de locuit şi a devenit cunoscută ca fiind casa în care s-a născut şi a locuit muzicianul de origine germană Paul Richter.

Casa Negustorilor (Podul Bătuşilor – Cerbul Carpatin)

Casa Negoţului sau Podul Bătuşilor, cunoscută azi sub numele de Galeriile Corona, a constituit hala oraşului încă din secolul al XVI-lea fiind un loc în care erau depozitate şi vândute numeroase mărfuri, unele din acestea produse în aceeaşi clădire.

 

Poarta Schei

Poarta Schei, numită în documente şi “porta valachica” a fost ridicată în anii 1827-1828 pentru a uşura comunicarea cu cetatea locuitorilor din Scheii Braşovului. Poarta are trei intrări, una principală de mari dimensiuni în mijloc şi două intrări mai mici în stanga şi în dreapta care sunt destinate pietonilor.

Strada Sforii

Strada Sforii constituie cea mai îngusta stradă din Cetatea Brasovului.  Considerată cea mai ingusta din Europa, Strada Sforii este de fapt un gang de acces pentru pompieri ce datează din sec. al XIX-lea.

 

Casa Sfatului

Casa Sfatului a fost construită iniţial ca turn de veghe şi transformată în primărie pe măsura ce oraşul s-a dezvoltat. Clădirea a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe dintre ele datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale, precum incendii, generate de furtuni, fulgere sau în timpul asediilor asupra oraşului, cutremure. Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc între anii 1909-1910 cand acoperişul baroc a fost înlocuit de actualul acoperiş piramidal, cu ţigle colorate. Din anul 1950 clădirea găzduieşte Muzeul Judeţean de Istorie.

Piaţa Sfatului

Casa Sfatului se află în Piaţa Sfatului, locul unde poposesc majoritatea vizitatorilor, dornici să hrănească sutele de porumbei sau să vadă locul unde noul întâlneşte vechiul, unde magazinele moderne de haine răsar pe străduţe cu case ce încă mai păstrează amprenta medievală, unde terasele elegante se asortează cu străzile pavate cu piatră, dar mai ales cu atmosfera…atmosfera unei alte lumii, o împletire a stilului medieval cu cel modern.

Ce mai puteţi vizita în Braşov, în afara clădirilor medievale, a monumentelor culturale şi religioase? Vă mai pot oferi şi alte variante: Grădina Zoologică, aflată în mijlocul unei păduri, la marginea de sud-est a Braşovului, şi Paradisul Acvatic, unde puteţi găsi, indiferent de anotimp, piscine, în aer liber sau acoperite, tobogane cu apă, un SPA, un teren de fotbal, dar şi o terasă. Şi dacă vă doriţi sa vedeţi ceva cu adevărat extraordinar, urcaţi cu telecabina, pe Muntele Tâmpa, unde veţi putea admira o privelişte impresionantă, pe care nu o veţi uita foarte uşor.

Pentru amatorii de extrem, trebuie să menţionez că, la ieşirea din Braşov, se află localitatea Săcele, o zonă în dezvoltare, unde apar pe zi ce trece mai multe vile şi pensiuni, unde pot practica zborul cu parapanta.
Dacă ar fi să-mi aleg un loc în care să locuiesc, din România, nu as ezita o clipă şi aş alege Braşovul datorită atmosperei incredibile, aerului de munte, parcurilor colorate, clădirilor ce încă mai păstrează urme ale perioadei medievale…

Sursa: www.brasov.ro , http://ro.wikipedia.org/wiki/Braşov

Fotograf: Necula Roxana

Târg de iarnă…târg de poveste

9 Jan

Perioada sărbătorilor este o perioadă a schimbărilor. Oraşele se schimbă în totalitate, îşi schimbă hainele banale şi se îmbracă de sărbătoare, în luminiţe, ghirlande, se imbracă într-o atmosferă de veselie cu miros de portocale şi vin fiert cu scorţişoară. Odată cu oraşele se împodobesc casele, magazinele, dar mai ales oamenii. Aceştia pornesc în căutarea cadourilor perfecte, asortate straielor de sărbătoare ale oraşelor.

Cele mai frumoase zone în această perioadă sunt târgurile, cele cu specific tradiţional, unde mirosul de turtă dulce, cozonac, ceai fierbinte cu aromă de scorţişoară  ne trezesc simţurile dar şi târgurile de cadouri, pline de culoare şi strălucire unde artizanii îşi expun cele mai frumoase creaţii- haine, bijuterii, decoraţiuni-toate create manual cu atenţie şi pasiune, special pentru cei care mai târziu le vor aprecia şi folosi.

Un astfel de târg, ”Târgul de handmade pentru tineri şi studenţi” a fost organizat de Liga Studenţilor din Bucureşti, în zilele de 8 şi 9 decembrie în holul clădirii Rectoratului din Universitatea Politehnică Bucureşti.

Continue reading

Pasiune pentru frumos

7 Jan

Oamenii au simţit dintotdeauna dorinţa de a crea, de a-şi folosi imaginaţia pentru a obţine lucruri cu adevărat extraordinare, dar mai ales folositoare. Handmade poate fi considerat o artă, arta lucrului făcut de mână, unde se îmbină talentul, imaginaţia, pasiunea pentru frumos.

Acest curent ”handmade” nu este ceva nou, doar denumirea este mai recentă. Din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au creat singuri, cu propriile mâini, haine, vase, podoabe, cosmetice şi multe altele. În Evul Mediu au început să se creeze bresle ale meşteşugarilor. Astăzi, în epoca tehnologiei, a maşinilor performante şi a lucrurilor fabricate în serie, oamenii par că încep să se întoarcă către artizanat, către lucruri mai personale, care să se adreseze individualităţii în loc să încurajeze uniformizarea.

Continue reading

Expunerea la muzica clasică mărește empatia și dorința de a ne ajuta semenii

7 Jan

Citeam acum câteva luni că muzica clasică are cel puțin 13 beneficii dovedite asupra minții și spiritului nostru, unul din ele este ca la subiecții expuşi în mod constant la spectacole de muzică clasică, preferabil de la vârste cât mai fragede sunt mai dispuși să îşi ajute semenii. După o mică dezbatere pe această temă cu colegii de Club, ne-am hotarât sa dăm o mână de ajutor comunității în acest sens și să ne implicăm în Clasic e Fantasticunul din proiectele inițiate în scopul de a mări accesul la muzică clasică a copiilor și adolescenților.

Continue reading

A romanian girl in Paris, 2010 – 2011

6 Jan

Am fost la Paris de doua ori în anul 2010. Prima oara în vacanţa de vară, în luna iulie, iar a doua oară, vacanţa de iarnă, de revelion.  Îmi place foarte mult Parisul. Este un oraş plin de mişcare, cu oameni bine dispuşi şi foarte ospitalieri. Este un loc minunat, unde poţi vizita o mulţime de muzee, catedrale, parcuri, galerii, cartiere renumite etc. Întotdeauna vei avea ceva de văzut în Paris.

Am vizitat majoritatea obiectivelor turistice, am să le enumăr pe cele mai importante, care nu trebuie să fie ratate dacă aveţi ocazia să ajungeţi la Paris: Arc de Triomphe, Le Tour Eiffel, Champs-Elysees, Chateau de Vincennes, Pompidou, Musee d`Orsay, Les invalides, Sacre-Coeur, Le cite de la science de Paris la Vilette, Versailles, Parc floral de Paris, Galeries Lafayette, La Cathedrale de Notre-Dame, Le Louvre, Place de la Montmartre, Place de la Concorde etc.

Pe lângă aceste obiective turistice pe care le-am vizitat, am mai mers cu Bateaux Mouches, pe Sena, am mâncat la restaurantele specifice din cartierul latin şi am avut ocazia să văd cum îşi serbează ziua de naştere, francezii. Apropo de această petrecere, am fost surprinsă de modalitatea lor de a se distra. Francezii nu merg în cluburi sau restaurante să-şi serbeze ziua de naştere, ei prefera să-şi strângă grupul de prieteni la un picnic la iarbă verde, pe malul Senei, de exemplu.  A fost o experienţă plăcută, am mâncat, am vorbit, am ras, am jucat diverse jocuri. O modalitate plăcută de a petrece timpul cu cei dragi, în aer liber.

Am să revin cu mai multe detalii despre fiecare obiectiv turistic şi despre alte lucruri minunate care pot fi văzute în Paris. Am postat câteva poze din calătoriile mele la Paris, însoţite de o scurtă descriere.

Fotograf: Milescu Georgiana

Baletul dă graţie vieţii

3 Jan

Baletul este un sport, o artă, sau  o şcoală care te învaţă să fii om, să ai o ţinută perfectă şi un organism  sănătos? Pentru tine ce înseamnă baletul?

Pentru mine a însemnat foarte mult. Am practicat baletul timp de 9 ani începând de la o vârstă foarte fragedă, mai exact, de la 4 ani. Baletul mi-a făcut copilaria mai frumoasă, mai colorată, mai spectaculoasă prin fiecare pas nou învăţat în sala de balet şi prin fiecare spectacol televizat pe care îl aveam. Să nu uit deasemenea un lucru foarte important, baletul m-a învăţat să socializez, să-mi formez un grup de prieteni încă de mică, cu care, din fericire ţin legătura şi în prezent.

Continue reading