Scurtă introducere în desfăşurarea activităţii unui specialist în relaţii publice

Astăzi, se vorbeşte tot mai mult despre posibilităţile unei persoane de a întreţine sau nu relaţii de simpatie, de prietenie, cu lumea din jurul său, cu oamenii care interacţioneză cel mai des, cu cei care fac parte dintr-un tipar anume de comportamente.  Să ştim să ne facem plăcuţi, admiraţi şi acceptaţi de către ceilalţi este din ce în ce mai mult o artă,  o “meserie” care se învaţă,  dar care,  în fond,  se clădeşte pe un talent înnăscut:  acela de a relaţiona.

Am ales să vorbesc despre meseria de relaţionist dintr-un motiv anume. Acela că astăzi, dacă organizaţiile de pretutindeni nu ar fi simţit lipsa de comunicare dintre ei si publicurile lor, nu ar fi fost posibilă naşterea acestui tip de activitate de relaţii publice, care a generat, implicit, crearea meseriei de relaţionist, sau cum mai este denumită şi astăzi meseria de consilier în relaţii publice sau specialist de relaţii publice. Prin urmare, mai întâi a fost nevoie de relaţii publice, apoi s-au materializat si meseriile în acest domeniu.

De când a fost folosită pentru prima dată (anul 1923 – Edward Barneys, acesta fiind considerat părintele relaţiilor publice) şi până în zilele noastre, această sintagmă a evoluat într-atât încât azi este determinantul unor activităţi de o perfectă complexitate, o înşiruire de stări, de acţiuni, chiar de sentimente, care, puse cap la cap, reuşesc să confere lumii (împărţită contextual în organizaţii şi publicuri) un aspect armonios, sculptat cu grijă.

În alcătuirea acestui eseu m-am documentat din următoarele cinci cărţi de specialitate: cursul de relaţii publice, Evoluţie şi perspective, autor conf. Univ. Dr. Remus Pricopie; Relaţiile publice. Principii şi strategii, autor Cristina Coman; Relaţiile publice şi mass-media, autor Cristina Coman; Cristalizarea opiniei publice, autor Edward L. Bernays; Profesia de relaţionist, autor Bernard Dagenais.

Pentru a face o scurtă prezentare a câtorva cărţi dintre acestea pe care m-am axat în principal, am să încep cu Cristalizarea opiniei publice care a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în 1923. În limba română a fost tradusă şi publicată în anul 2003. Autorul a trasat în această lucrare principiile fundamentale ale activităţii de relaţii publice precum şi ale profesiei de consilier în relaţii publice. Cartea Relaţiile publice şi mass-media prezintă un segment important al relaţiilor publice şi anume acela al comunicării cu presa. Sunt prezentate tehnicile de lucru specifice comunicării cu presa. În cea de-a doua carte a Cristinei Coman, Relaţiile publice. Principii şi strategii, sunt tratate procesele specifice relaţiilor publice cum ar fi construirea campaniilor de relaţii publice, gestionarea situaţiilor de criză, comunicarea cu presa.

În continuare voi prezenta una din cele aproape 500 de definiţii ale relaţiilor publice pentru a face mai clară  această meserie de relaţionist.

Prima definiţie a relaţiilor publice a fost dată de Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice  (IPRA), care ulterior a dezbătut această primă definiţie şi a hotărât să o înlocuiască cu o a doua variantă, care a fost şi cea finală: “Relaţiile Publice sunt funcţia managerială care evaluează atitudinea publicurilor, identifică politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii faţă de interesul public, elaborează şi execută un program pentru a dobândi înţelegerea şi acceptarea publicului.”

Încă de aici iese în evidenţă capacitatea activităţii de Relaţii Publice de a întreţine o legătură de simpatie şi cunoaştere reciprocă între cele două părţi: organizaţia şi publicurile sale. Vom vedea puţin mai târziu ce caracteristici sunt necesare unui relaţionist, în opinia lui Bernard Dagenais, pentru a putea fi liantul dintre organizaţie şi public.

Edward L. Bernays, autorul lucrării Cristalizarea opiniei publice prezintă o nouă profesie aceea de consilier în relaţii publice. Autorul consideră că această meserie este încă nelămurită, oamenii nu cunosc adevăratul sens al acestei profesii. Este ceva necunoscut atât din punct de vedere al desfăşurării ei cât şi al realizărilor. După cum susţine Bernays consilierul în relaţii publice mai este denumit şi “propagandist”, “agent de presă”, “om de publicitate”.

Pentru Bernays această meserie este foarte importantă datorită opiniei publice. „Mai devreme, sau mai târziu organizaţiile trebuie să ajungă la acel stadiu de maturitate în care să introducă publicurile în lista de priorităţi”. Fiecare organizaţie acordă o atenţie importantă opiniei publice, de aceea este nevoie de un consilier în relaţii publice. Fără susţinerea publicului, spunea Bernays, este extrem de greu ca o organizaţie să aibă succes: „ Opinia publică a devenit un factor decisiv în viaţa noastră din multe puncte de vedere. Oamenii şi mişcările ale căror interese vor fi afectate de atitudinea publicului depun eforturi pentru a fi reprezentaţi în sala de judecată a opiniei publice de către cei mai competenţi avocaţi pe care ii pot obţine.”

Bernays găseşte o asemănare perfectă a consilierului în relaţii publice cu un avocat: “Meseria de consilier în relaţii publice se aseamănă cu cea de avocat- ea presupune sfătuirea clientului şi reprezentarea lui în litigii.”

Autorul mai este de părere că adesea specialistul în relaţii publice este confundat cu omul de publicitate. Trebuie să se facă diferenţa între cele doua meserii şi cu timpul să dispară din mentalitatea oamenilor imaginea „individului linguşitor şi insistent care era omul de publicitate.”  Pentru a susţine această diferenţă dintre cele două meserii autorul subliniază faptul că specialistul în relaţii publice: „În primul rând, ajută la crearea circumstanţelor şi evenimentelor. Apoi foloseşte diferite instrumente pentru a transmite fapte şi idei publicului: reclame, filme, broşuri, fluturaşi, articole de ziar şi orice alt mediu prin care atenţia publică poate fi atinsă şi influenţată.”

Bernays este de părere că acest consilier în relaţii publice foloseşte toate mijloacele practice de măsurare a gândirii publice care implică „campania de cercetare, conferinţa, studierea unui anumit grup  sau unei anumite stări de spirit ca un ajutor suplimentar”. De asemenea pentru a fi capabil să-şi sfătuiască clientul în privinţa modificării permanente a politicii sale, consilierul trebuie să cunoască evenimentele de ultimă oră, nu doar cele tipărite în ziare, trebuie să se afle într-un continuu proces de investigare pentru a fi la curent cu orice amănunt care priveşte starea organizaţiei pe care o reprezintă. Astfel, „consilierul în relaţii publice este în mod ideal o forţă constructivă în comunitate.”

Cum abordează consilierul în relaţii publice o problemă? Bernays spune că el trebuie în primul rând să analizeze problema clientului său şi obiectivele acestuia. Apoi trebuie să analizeze publicul la care încearcă să ajungă.

În urma celor spuse până acum înţelegem cu toţii faptul că fără acţiunea de a relaţiona cu publicurile sale, o organizaţie nu va fi capabilă să îndeplinească cerinţele acestora şi deci, să supravieţuiască. Iată ce spune Bernard Dagenais despre profesia de relaţionist: “Este o profesie exigentă. Pe de o parte, necesită stăpânirea unor elemente diverse: cunoaşterea tehnicilor de comunicare; alegerea celor care permit atingerea obiectivelor; posibilitatea de a schiţa strategiile cele mai eficiente; recurgerea la instrumente de evaluare.”

Toate aceste cerinţe fac din omul relaţionist veriga care leagă organizaţia de publicul său, care întreţine strânsa legătură conform căreia se stabilesc relaţii complexe şi necesare între cele două părţi.

După părerea mea, specialistul în relaţii publice pentru unii este acel individ viclean, bun mânuitor al cuvântului, care are întotdeauna la dispoziţie minciuna potrivită, capabilă să pună într-o lumină bună în ochii opiniei publice, instituţia pe care o reprezintă. De aceea în lucrarea de faţă am încercat să contrazic aceste păreri neadevărate în legătură cu rolul specialistului în relaţii publice, şi să scot în evidenţă faptul că după cum susţin şi autorii menţionaţi mai sus relaţionistul este acea persoană care este capabilă să stabilească şi să menţină o relaţie între instituţia  (organizaţia, compania, etc.) pentru care lucrează şi publicul de care depinde succesul acesteia.

În continuare voi prezenta părerile Cristinei Coman în legătură cu rolul pe care îl ocupă specialistul în relaţii publice într-o organizaţie. Autoarea susţine, de asemenea că meseria specialiştilor în relaţii publice este confundată cu publicitatea, reclama, marketingul. Specialiştii în relaţii publice insistă să demonstreze, după cum spune autoarea, faptul că activitatea lor se bazează pe aceleaşi principii ale respectării interesului public: „Publicitatea nu este întotdeauna o sursă de ştiri favorabile instituţiei.”

Autoarea spune că cei care lucrează în sfera publicităţii sunt prezentaţi doar ca distribuitori de informaţii, dar nu au misiunea şi activităţile complexe ale specialiştilor în relaţii publice: “cercetarea publicului, consilierea conducerii, conceperea şi implementarea de programe de comunicare. Ei sunt ataşaţi de presă, purtători de cuvânt, autori de texte şi niciodată creatori de strategii capabile să genereze schimbări ale politicii instituţiei sau ale mediului în care ea se dezvoltă.”

Cristina  Coman este de părere că meseriile de relaţionist şi cele de jurnalişti nu se află în conflict, ci dimpotrivă într-o relaţie de cooperare. Specialiştii în relaţii publice au nevoie de ajutorul jurnaliştilor pentru a putea pune în circulaţie mesajele şi informaţiile pe care doresc să le transmită publicului lor. La rândul lor jurnaliştii au nevoie de aceştia pentru a putea ajunge mai repede la surse, pentru a beneficia de informaţii verificate.

Indiferent de locul în care lucrează, un specialist în relaţii publice trebuie să îndeplinească anumite activităţi specifice, care cer pe lângă cunoştinţele de bază teoretice şi anumite calităţi. Aceste calităţi sunt prezentate de Cristina Coman în următoarea listă: “ specialistul în relaţii publice trebuie să păstreze o imagine pozitivă a organizaţiei pentru care lucrează; să câştige încrederea publicului în acea organizaţie; să obţină atenţia mass-media; să influenţeze, atunci când este cazul, atitudinile publicului faţă de organizaţie; să amelioreze comunicarea în interiorul organizaţiei, ajutând diferitele departamente ale acesteia să-şi rezolve problemele de comunicare.”

Rolul specialiştilor în relaţii publice ne este prezentat de Cristina Coman în lucrarea Relaţiile publice. Principii şi strategii. Este foarte important ca relaţioniştii să fie capabili să gestioneze o organizaţie într-o situaţie de criză. În aceste momente de criză specialiştii în relaţii publice au misiunea de a menţine contactul cu jurnaliştii, pentru ca datele solicitate de aceştia să fie transmise cu maximă operativitate. Autoarea prezintă numeroase instrucţiuni referitoare la comportamentul indicat în asemena situaţii: „specialiştii în relaţii publice trebuie să se informeze în detaliu asupra evenimentelor, cauzelor acestora, consecinţelor; să cunoască toate măsurile luate de către organizaţie, să convoace presa înainte chiar ca aceasta să ceară acest lucru; să aducă la cunoştinţa jurnaliştilor faptul că ei reprezintă sursa cea mai importantă de informaţii corecte şi de actualitate,” şi multe alte instrucţiuni de care relaţioniştii trebuie să ţină cont.

Cu alte cuvinte, specialistul în relaţii publice capătă pe zi ce trece o importanţă mai mare în interiorul unei organizaţii.Concluzionând, putem spune despre activitatea de relaţii publice şi meseria de relaţionist, că ocupă din ce în ce mai mult teren în faţa multor alte activităţi sau meserii ce ţin de spaţiul public. Specialistul în relaţii publice a devenit un „bine necesar” organizaţiilor, care ştie să creeze şi să păstreze o imagine pozitivă a organizaţiei în faţa opiniei publice, este un bun comunicator, este expert în comunicate de presă, discursuri, prezentări, etc, şi ştie să păstreze relaţia cu mass-media, sau să gestioneze situaţiile de criză.

Autor: Milescu Georgiana